Greva în educatie continuă. La negocierile de la guvern, sindicaliștii au cerut creșterea veniturilor cu 25%

26.05.2023 - Angajații din Educaţie nu renunţă la greva generală. Au respins propunerile făcute de guvernanţi. 
Declarații ale purtătorului de cuvânt al Executivului: Decizia coaliției, care va fi implementată chiar mâine de către guvern, în ședința de guvern de dimineață, vizează închiderea ridicării la nivel maxim pentru veniturile din educație prin mărirea veniturilor celor care se regăsesc ca personal nedidactic în așa-numita Anexa 8 a legii salarizării, legea 153, o măsură care vizează 55 de mii de oameni, cu o medie a creșterii veniturilor de aproximativ 9%. Li se vor adăuga două prime, una în luna iunie și una în luna octombrie, de câte 500 de lei fiecare, a anunțat Dan Cărbunaru.
Pentru 220.000 de oameni din sistem, în luna iunie va fi oferită o primă pentru cariera didactică de 1.000 de lei, care va fi urmată în octombrie de o a doua primă, de 1.500 de lei.
Prioritatea guvernului la acest moment e legată de dialogul cu reprezentanții sindicatelor din educație, a răspuns purtătorul de cuvânt, întrebat dacă premierul își va da vineri demisia.

Potrivit unor surse guvernamentale, impactul bugetar pentru mărirea salariilor din învățământ cu 25% ar fi de 3,2 mld. de lei pe lună.