Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă, pentru o perioadă de 30 de zile

11.07.2021 - Guvernul a aprobat în şedinţa de joi prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 iulie.
Principala modificare, față de măsurile aflate în vigoare, vizează creșterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire și control a răspândiri COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală de la 90 la 180 de zile, ulterioare datei confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Printre altele, se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă sau în alte zone cu potențial de aglomerare.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a informat, joi, că, în cadrul hotărârii privind prelungirea stării de alertă, care a fost adoptată de Guvern, au fost introduse o serie de modificări, printre care posibilitatea participării a 1.000 de persoane, pe scaune, la activităţi cultural-artistice desfăşurate în aer liber şi diminuarea spaţiului care trebuie asigurat pentru participanţii la evenimente private.