24.02.2026 - Hiperimplicarea în muncă ascunde adesea singurătate, nevoia de apartenență și teama de respingere, susține psihologul Radu Leca. Potrivit acestuia, pentru mulți oameni, în special pentru cei care nu au o relație sau un sprijin emoțional stabil, jobul devine un refugiu psihologic, o formă de identitate și o modalitate de a evita confruntarea cu golul interior, însă pe termen lung acest mecanism poate duce la epuizare emoțională și pierderea sensului personal.
Ce spune hiperimplicarea la job despre omul care se întoarce într-un apartament tăcut și își caută sensul în inbox?
În psihologia clinică, munca excesivă capătă uneori funcție de anestezic emoțional: reduce contactul cu singurătatea, acoperă doliul după o relație, amână întâlnirea cu rușinea și cu frica de respingere, oferă o identitate clară când viața personală pare neconturată.
În psihoterapia de familie, lipsa unei vieți de cuplu ori a unei familii activează întrebări despre apartenență, iar jobul devine tribul care primește, confirmă, organizează timpul și promite valoare.
Când omul trăiește seara ca pe o cameră goală, munca se întinde ca o pătură grea peste neliniște și îi dă o ordine care seamănă cu pacea.
În spatele eficienței apare uneori o rugă înfundată după legătură umană iar calendarul plin ține loc de masă comună și de privire caldă.
„Mulți își tratează singurătatea prin ore suplimentare, iar corpul înțelege tratamentul ca pe o alarmă prelungită”.
De ce hiperimplicarea ajunge să semene cu o terapie improvizată, mai ales pentru femei care au învățat să fie utile ca să fie iubite?
Psihologia femeii descrie un fir cultural: valoare asociată cu grijă, performanță, disponibilitate, iar când iubirea lipsește în spațiul intim apare tentația de a o căuta în spațiul profesional sub formă de apreciere și nevoie din partea celorlalți. În psihologia clinică, creierul primește recompense rapide prin taskuri încheiate, mesaje de mulțumire, statut, bani, iar sistemul de recompensă învață repede drumul scurt către ușurare.
Dacă femeia rămâne fără cuplu sau fără familie activă, biroul devine scenă pe care își dovedește existența prin rezultate și ajunge să creadă că liniștea vine doar după încă un proiect perfect executat.
În locul intimității apare o intensitate administrată care dă sens zilei dar lasă noaptea goală și în timp transformă succesul într-o treabă de întreținere ca focul care cere mereu lemne. „Hiperfuncționarea arată ca forță, iar în terapie se vede ca o formă de dor”.
Cum se vede în dinamica interioară momentul în care munca nu mai ajută, ci începe să ardă omul pe dinăuntru cu o flacără rece?
Psihologia clinică vorbește despre burnout: epuizare, cinism, scădere a eficienței, tulburări de somn, iritabilitate, somatizări, retragere socială, pierderea bucuriei. În psihoterapia de familie, absența relațiilor apropiate face recuperarea mai grea, fiindcă nu există un loc stabil unde vulnerabilitatea să fie primită fără evaluare.
Dacă munca devine singura sursă de identitate, orice critică se simte ca o condamnare și orice zi liberă se simte ca un gol primejdios.
Omul își promite odihnă după următorul deadline iar deadline-ul se mută ca linia orizontului și rămâne doar oboseala care se așază în oase.
„Burnout-ul nu vine din prea multă muncă, ci din prea puțină viață în afara muncii”.
sursa: TVR Info
Ce spune hiperimplicarea la job despre omul care se întoarce într-un apartament tăcut și își caută sensul în inbox?
În psihologia clinică, munca excesivă capătă uneori funcție de anestezic emoțional: reduce contactul cu singurătatea, acoperă doliul după o relație, amână întâlnirea cu rușinea și cu frica de respingere, oferă o identitate clară când viața personală pare neconturată.
În psihoterapia de familie, lipsa unei vieți de cuplu ori a unei familii activează întrebări despre apartenență, iar jobul devine tribul care primește, confirmă, organizează timpul și promite valoare.
Când omul trăiește seara ca pe o cameră goală, munca se întinde ca o pătură grea peste neliniște și îi dă o ordine care seamănă cu pacea.
În spatele eficienței apare uneori o rugă înfundată după legătură umană iar calendarul plin ține loc de masă comună și de privire caldă.
„Mulți își tratează singurătatea prin ore suplimentare, iar corpul înțelege tratamentul ca pe o alarmă prelungită”.
De ce hiperimplicarea ajunge să semene cu o terapie improvizată, mai ales pentru femei care au învățat să fie utile ca să fie iubite?
Psihologia femeii descrie un fir cultural: valoare asociată cu grijă, performanță, disponibilitate, iar când iubirea lipsește în spațiul intim apare tentația de a o căuta în spațiul profesional sub formă de apreciere și nevoie din partea celorlalți. În psihologia clinică, creierul primește recompense rapide prin taskuri încheiate, mesaje de mulțumire, statut, bani, iar sistemul de recompensă învață repede drumul scurt către ușurare.
Dacă femeia rămâne fără cuplu sau fără familie activă, biroul devine scenă pe care își dovedește existența prin rezultate și ajunge să creadă că liniștea vine doar după încă un proiect perfect executat.
În locul intimității apare o intensitate administrată care dă sens zilei dar lasă noaptea goală și în timp transformă succesul într-o treabă de întreținere ca focul care cere mereu lemne. „Hiperfuncționarea arată ca forță, iar în terapie se vede ca o formă de dor”.
Cum se vede în dinamica interioară momentul în care munca nu mai ajută, ci începe să ardă omul pe dinăuntru cu o flacără rece?
Psihologia clinică vorbește despre burnout: epuizare, cinism, scădere a eficienței, tulburări de somn, iritabilitate, somatizări, retragere socială, pierderea bucuriei. În psihoterapia de familie, absența relațiilor apropiate face recuperarea mai grea, fiindcă nu există un loc stabil unde vulnerabilitatea să fie primită fără evaluare.
Dacă munca devine singura sursă de identitate, orice critică se simte ca o condamnare și orice zi liberă se simte ca un gol primejdios.
Omul își promite odihnă după următorul deadline iar deadline-ul se mută ca linia orizontului și rămâne doar oboseala care se așază în oase.
„Burnout-ul nu vine din prea multă muncă, ci din prea puțină viață în afara muncii”.
sursa: TVR Info
