05.04.2018 - Cel puţin o dată cumparatorii au fost nevoiţi să apeleze la un specialist sau chiar să renunţe la produsul dorit pentru că meniul nu era în limba română.
În acest moment Codul Consumului prevede doar că documentele însoţitoare ale produsului să fie în limba româna.
Dacă modificarea va fi adoptată, vor fi, obligatoriu, traduse în limba română cartea tehnică, instrucţiunile sau certificatul de garanţie.
Dar, cel mai important, meniurile şi setările produselor electornice şi electrocasnice vor fi în limba română.
Modificările vor fi discutate în Parlament.
Dacă vor fi adoptate, se va interzice comercializarea produselor care nu respectă noile reguli, cu excepţia celor care se află deja pe stoc.