Meteorologii au emis o atenționare cod galben de ninsori și vânt puternic, care a intrat in vigoare de sâmbătă după-amiază, de la ora 14:00, și este valabilă până luni, 31 octombrie, la ora 23:00. Atenționarea este valabilă în special pentru zonele de munte, dar vântul va sufla cu tărie și în celelalte regiuni.
În total, codul galben vizează regiuni din 18 județe: Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahiva, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Vrancea.
Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 29 octombrie, şi până în seara zilei de luni, 31 octombrie, la munte vor fi intervale de timp în care va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60-70 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea. Mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali rafalele vor depăşi temporar 80 km/h şi se va depune strat nou de zăpadă.
Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50-60 km/h, iar astăzi şi luni (30 şi 31 octombrie), îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi Moldova trecător se vor semnala precipitaţii mixte.