Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, sâmbătă dimineaţă, pompierii au fost solicitaţi să ducă apă potabilă în patru localităţi.
“Asigurăm transportul de apă potabilă cu patru cisterne, a câte 5000 de litri fiecare, în Păuleşti, Băicoi, Dumbrăveşti şi Plopeni”, a declarant Raluca Vasiloae, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.
Potrivit sursei citate, în continuare se primesc solicităr, iar pompierii estimează că vor merge de 5 ori să ducă apă potabilă în aceste localităţi. Potrivit Prefecturii Prahova, avaria s-a produs pe conducta de aducţiune de la Vălenii de Munte, pe tronsonul Dumbrăveşti – Movila Vulpii, în zona Găgeni.
“Marţi, 13 decembrie, s-a produs această avarie. Sunt două oraşe afectate şi două comune, în total aproximativ 18.500 de persoane neavând apă potabilă”, a declarat Daniel Ştefan, prefectul judeţului Prahova, care susţine că avaria s-ar fi produs sub o casă, ceea ce a îngreunat remedierea problemei.
“Problema este în curs de rezolvare. Am vorbit chiar acum o oră cu responsabilii. Au introdus un tub acum, trebuie să-l prindă. A fost problema legată de piesele de îmbinare între metal şi plastic, dar s-a găsit o soluţie. S-a montat un tub ca să nu se intervină sub imobil”, a mai precizat Daniel Ştefan.
Potrivit prefectului judeţului Prahova, intervenţia ar urma să fie finalizată luni.