Incendiu puternic, ieri, la un depozit Remat din Ilfov

20.02.2019 - Pompierii au localizat, ieri ,in jurul orei 15.30, incendiul izbucnit la punctul de colectare-reciclare autoturisme din Voluntari, au anunţat oficiali ai ISUBIF, care au precizat că nu au fost persoane rănite.
Actualizare 14:20. 18 autospeciale ale ISU și trei ale serviciului de pompieri din Voluntari intervin la această oră la încendiu. „Incendiul încă nu este localizat. Vestea bună este că nu sunt persoane rănite în acest moment”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU.
„Există o problemă pentru că nu există hidranți funcționali”, a subliniat el, precizând că timpul de intervenție este prelungit din această cauză deoarece autospecialele de pompieri se alimentează cu apă de la comercianți aflați la sute de metri depărtare.
El a declarat că Garda de Mediu este alertată. Ard „în principal componentele auto, care degajă fum negru și toxic: anvelope, elemente de la motor, sunt autoturisme depozitate pentru casare”, a menționat purtătorul de cuvânt al ISU.
În ceea ce privește cauza incendiului, Daniel Vasile a declarat că „în momentul respectiv se lucra, operațiuni obișnuite pentru tăierea și compactarea autoturismelor. Acest tip de operațiuni implică riscuri, mă refer la autoaprindere a materialelor combustibile și aceasta ar putea fi una dintre ipoteze, dar nu singura”.