INDAGRA, aplicatia prin care produsele alimentare certificate calitativ pot fi identificate

03.11.2018 - Aplicaţia CPAC, lansată la Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei INDAGRA 2018, promite să le găsească utilizatorilor, în timp real, produse alimentare certificate în zona în care se află, precum şi detalii complete referitoare la producător şi la reţetele utilizate.
„Această aplicaţie este o iniţiativă de voluntariat pe care am avut-o la nivelul Agenţiei şi vine din dorinţa noastră de a ajuta consumatorii să aleagă acele produse alimentare care sunt sigure şi autentice. Departamentul nostru de IT lucrează, în acest moment, la modulul care va permite ca fiecare produs atestat să aibă un cod care va putea fi scanat, consumatorul având imediat la dispoziţie toate datele acestuia, inclusiv valabilitatea certificatului de atestare ca produs tradiţional. De asemenea, am iniţiat discuţii cu producătorii pentru a le pune la dispoziţie gratuit înscrierea în această aplicaţie”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.