Indicele la 3 luni a trecut pragul de 6% pe an

04.06.2022 - Veşti proaste pentru românii cu credite în Lei şi dobânzi variabile. ROBOR la 3 luni a depăşit astăzi pragul de 6%. Indicele în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 6,01% pe an, de la 5,99% pe an, joi, un nivel mai ridicat, 6,03% pe an, fiind înregistrat în data de 4 ianuarie 2013, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.
Indicele nu doar că a crescut constant, dar majorarea lui s-a și accelerat pentru că pragul de 5% a fost depășit în urma cu o lună. Specialiștii avertizează că această creștere va continua.
Creșterea îi afectează pe cei care au credite luate înainte de mai 2019, când dobânda creditelor se calcula în funcție de ROBOR.
Un calcul făcut pe un credit de 250 de mii de lei, luat pe o perioadă de 30 de ani arată că această rată a crescut doar de la începutul anului cu 520 de lei, dacă facem o raportare la anul trecut creșterea este de 750 de lei.
Creșterea ROBOR  vine odată cu creșterea dobânzii cheie stabilită de BNR, în încercarea de a frâna inflația.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 6,16% pe an, de la 6,15% pe an, iar ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,34% pe an, de la 6,33% pe an anterior.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.
Creditele cu dobândă variabilă, luate după mai 2019 se calculează în funcție de IRCC, indice despre care soecialiștii spun că este, de asemenea, în creștere.
În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.