INSP cere Ministerului Sănătătii și lui Raed Arafat instituirea carantinei în București și Ilfov, pentru 14 zile

14.10.2021 - Institutul Național de Sănătate Publică cere instituirea carantinei zonale pentru 14 zile în "zona metropolitană a municipiului București" (definită conform legii 351/2001) - București + județul Ilfov - avînd în vedere creșterea alarmantă a numărului de infecții COVID-19. Documentul care recomandă carantinarea Capitalei și a județului Ilfov pentru 14 zile, obținut de HotNews.ro, a fost transmis Ministerului Sănătății și lui Raed Arafat, comandantul acțiunii, care nu au luat încă o decizie.
Premierul Florin Cîțu spune că nu ia în calcul instituirea carantinei în București și în Ilfov, unde rata de infectare a trecut de 15, însă este în discuție introducerea certificatului verde COVID pentru acces la toate activitățile economice. Cîțu vrea introducerea certificatului verde COVID "cât mai rapid", inclusiv pentru accesul în magazine. Cîțu spune că această decizie se poate lua în Parlament prin depunerea de amendamente la ordonanța de urgență privind certificatul verde UE, a cărei lege de aprobare este în Camera Deputaților, după ce a trecut de Senat.
În perioada de 14 zile de carantină se propune interzicerea tuturor activităților, cu câteva excepții, pentru care rezidenții trebuie să completeze declarații pe propria răspundere, se arată în document.
Potrivit documentului, timp de 14 zile se propune interzicerea tururor activităților, cu excepția:
  • 1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare şi/sau băuturi alcoolice sau nealcoolice din interiorul centrelor comerciale doar pentru prepararea şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor în regim take-away.
  • 2. Activitatea din creşe şi grădiniţie, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară.
  • 3. Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective care se vor desfăşura în afara lăcaşurilor de cult.
  • 4. Aactivitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unităţi şi doar în regim room-service.
  • 5. Activitatea cu publicul a serviciilor de igienă personală în intervalul 8-18, doar pe bază de programare.
  • 6. Activitatea de comerţ pentru produse alimentare şi cea de prestări servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice sau private, se va desfăşura în intervalul 5-20. În intervalul 20-5 operatorii pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu livrare la domiciliu.
  • 7. Activitatea în unităţile farmaceutice, benzinării, la operatorii cu livrare la domiciliu, precum şi operatorii transportului rutier de persoane şi de mărfuri se poate desfăşura în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
  • 8. Activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a pieţelor volante, se va desfăşura în intervalul 8-17, cu respectarea măsurilor sanitare
 
Potrivit documentului, în perioada carantinei este interzisă circulația persoanelor în afara gospodăriei, cu următoarele excepții:
  • 1. Deplasarea în interes profesional.
  • 2. Deplasarea pentru asistență medicală.
  • 3. Deplasări în afara localităților are persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenuri, autocare sau alte mijloace de transport.
  • 4. Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru al familiei.
  • 5. Părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea sistemului unic pentru apeluri de urgență 112.