Italia- tara cu saracie absoluta in 2017

16.07.2017- Numărul italienilor care trăiesc sub nivelul sărăciei absolute aproape s-a triplat în ultimul deceniu în condiţiile în care ţara a trecut printr-o recesiune de lungă durată, potrivit Bloomberg. 
Numărul săracilor "absoluţi" - sau cei care nu îşi pot permite să cumpere un coş al bunurilor şi serviciilor necesare - ajungea la 4,7 milioane, anul trecut, de la 1,7 milioane, în 2006, potrivit Istat, Institutul Naţional de Statistică din Italia, reprezentând 7,9% din populaţie, majoritatea concentrându-se în regiunile sudice ale ţării.
În contextul în care Italia a trecut în perioada 2008-2013 prin cea mai acută şi lungă recesiune de la Al Doilea Război Mondial, mai mult de un sfert din producţia industrială a ţării a fost afectată. În aceeaşi perioadă a crescut şomajul, rata ajungând la 13% în 2014, de la 5,7% în 2007. Rata şomajului a fost de 11,3%, în mai.
Timp de zeci de ani, Italia a raportat o rată scăzută a fertilităţii, doar 1,35 copii per femeie, comparativ cu media de 1,58 din cele 28 de state membre ale UE, în 2015.