Izvoare contaminate cu bacterii in Bistrita-Nasaud

27.01.2018 - La doar un an după ce izvoarele din Sângeorz-Băi au fost declarate nepotabile, problema s-a extins și în alte zone din Bistrița-Năsăud. La ultimul control al inspectorilor de la Sănătate Publică, din 50 de izvoare verificate, 39 erau improprii consumului.
În ciuda afișelor care avertizează asupra pericolului, oamenii vin de la zeci de kilometri să ia apă din aceste izvoare. Spun că apa de la robinet e mai rea, iar cea din magazin prea scumpă.
Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică au ajuns la concluzia că de vină sunt grajdurile din amonte, care contaminează apa izvoarelor.
Deocamdată, primarii s-au limitat la a informa populația, deși pentru a preveni îmbolnăvirile sunt necesare și alte măsuri.
Potrivit specialiștilor de mediu, pentru curățarea izvoarelor este necesară identificarea exactă a surselor de poluare și eliminarea lor. Apoi trebuie să treacă cel puțin 15 ani pentru ca pânza freatică să își revină.