Klaus Iohannis, prezent la ceremonia de comemorare a 100 de ani de la luptele de la Marasesti

06.08.2017- Preşedintele Klaus Iohannis a participat, duminică seară, la ceremonia de comemorare a luptelor de la Mărăşeşti, el decorând drapelele de luptă ale unităţilor militare şi depunând o coroană de flori la Mausoleu.
„Triumful istoric de la Mărăşeşti, împreună cu victoriile de la Mărăşti şi Oituz, ne-au salvat fiinţa statală, ne-au redat demnitatea de a exista ca naţiune şi au renăscut speranţa în Marea Unire. (...) Anul 1917 a fost pentru România cea mai grea perioadă din existenţa ei modernă. Niciodată existenţa statului român nu a stat într-o cumpănă atât de fragilă, depinzând vital de viziunea decidenţilor şi de patriotismul conducătorilor. Nicicând ţara noastră nu a datorat mai mult spiritului de sacrificiu al poporului şi al armatei sale”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
În discursul său, preşedintele a amintit de deviza „curajoasă”: „Pe aici nu se trece”. Şeful statului a făcut apoi o trecere spre situaţia actuală, în contextul crizelor cu care se confruntă Europa şi întreaga lume.
„Rememorarea Primului Război Mondial este un prilej pentru a pune în valoare semnificaţia sa actuală, în acest moment de cotitură în istoria Europei şi a lumii. Marele Război a însemnat pentru multe naţiuni, printre care şi România, o piatră de hotar. Atunci când s-a declanşat, combatanţii au crezut că se va încheia în câteva luni. Când a devenit clar că acest lucru a fost o iluzie, s-a sperat că tragedia Marelui Război va fi suficientă pentru ca omenirea să nu mai cunoască o dramă similară. Din păcate, şi aceasta a fost o iluzie, sfărâmată crunt de izbucnirea celei de-a doua conflagraţii mondiale”, a mai spus Iohannis.