Klaus Iohannis, vizită la DSP Bucureşti: „Poate reușim până în vara anului viitor să terminăm de tot cu această pandemie”

30.11.2020 - Preşedintele Klaus Iohannis a facut duminică o vizită la Call Center DSP Bucureşti, la Arena Naţională. El s-a declarat mulțumit de activitatea voluntarilor și a precizat că DSP-urile au fost complet depășite la începutul pandemiei, din cauza lipsei de personal. „Poate reușim până în vara anului viitor să terminăm de tot cu această pandemie”, a declarat președintele.
Președintele Iohannis s-a declarat mulțumit de activitatea Call Center DSP București și a apreciat activitatea celor 500 de studenți mediciniști, voluntari.
Întrebat de ce DSP-urile nu răspund la solicitările telefonice ale românilor, președintele Iohannis a spus ca acestea au fost total depășite la începutul pandemiei, din cauza lipsei de personal.
Președintele Iohannis a precizat că trebuie să respectăm normele care sunt impuse și, dacă respectăm aceste măsuri, putem „să avem sărbători fără restricții suplimentare”.
Iohannis a declarat că România este pe platou în privința infectărilor, cea ce însemnă că măsurile de restricție luate de Guvern dau rezultate.
„Putem să observăm în ultimele zile – cum am mai spus, dar acum devine din ce în ce mai evident – că măsurile de restricție care au fost luate de Guvern și de autorități încep să dea primele rezultate. Numărul de infectări noi pe zi nu a mai crescut de cel puțin două săptămâni, deci suntem pe un platou. Însă, din păcate, vedem că spitalele sunt din ce în ce mai aglomerate. Totuși, prea mulți români bolnavi ajung într-o stare gravă sau foarte gravă în spitale”, a spus Iohannis.
Președintele a îndemnat populația să fie solidară cu medicii și voluntarii care „fac minuni”.
„Medicii noștri, personalul medical, fac minuni, dar haideți să fim solidari! Haideți să fim cu toții solidari cu sutele și miile de voluntari care lucrează, cu miile de medici, personal medical, care lucrează enorm – enorm - pentru a trece România peste această pandemie. Cred că suntem chiar obligați să fim solidari cu ei și să respectăm normele care sunt impuse, fiindcă, în acest fel, reușim realmente să salvăm vieți și vom reuși, dacă respectăm aceste măsuri, să avem sărbători fără restricții suplimentare”, a mai spus Klaus Iohannis.
Primii care vor face vaccinul anti-COVID-19 sunt cei din sistemul medical, între care și voluntarii care vor participa la imunizare, și populația vulnerabilă, iar Administrația Prezidențială și Guvernul se va vaccina cu a doua tranșa de vaccin, a declarat, duminică, președintele Klaus Iohannis.
„Din media internațională cu siguranță ați aflat că deja sunt efectiv pregătite primele tranșe de vaccin și sperăm la începutul anului viitor să le avem și aici, în România, și să începem cu personalul medical, inclusiv studenții voluntari. Am discutat cu domnul ministru al Sănătății să-i prindem în rândul personalului medical, ca să poată continua munca pe care o fac cu multă dăruire și pentru ca să își poată continua pregătirea, inclusiv la patul bolnavului”, a spus Iohannis.
Întrebat dacă persoanele aflate la conducerea țării vor intra la vaccinare în prima linie, Iohannis a spus că primii imunizați vor fi cei din rândul personalului medical și persoanele care au boli ce se agravează dacă se infectează cu COVID-19.
„În prima linie intră personalul medical, persoanele care au boli despre care știm că agravează această boală provocată de noul coronavirus și personalul esențial. Doar în tranșa a doua intră Administrația Prezidențială, Guvernul și așa mai departe și eu cred că lucrurile sunt bine gândite în această strategie. Împreună cu domnul ministru, împreună cu Guvernul am găsit o echipă tânără, foarte hotărâtă și foarte bine pregătită care a lucrat la această strategie de vaccinare, care se va ocupa și de punerea în practică a acestei strategii. În principal vor fi medici și civil și militari, va fi personalul care sprijină, asistente, surori medicale, înregistratori, fiindcă toate aceste acte trebuie înregistrate. Este nevoie de mii de oameni și probabil vom avea nevoie și aici de voluntari”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele este încrezător că pandemia se va termina în vara anului 2021.
Klaus Iohannis crede ca după ce vaccinul va ajunge în România, la începutul anului viitor și va începe campania de vaccinare, din primăvară, poate vom reuși să scăpăm de pandemie.
„Poate reușim până în vara anului viitor să terminăm de tot cu această pandemie. Este un rezultat așteptat de mulți”, a spus el.