Lucrările la planşeul Unirii au ajuns la 25 la sută

03.11.2025 - Lucrările la planşeul Unirii sunt în grafic, iar stadiul acestora în momentul de faţă este undeva la 25%, după cinci luni de la debutul lor, dar înregistrăm şi facturi restante în jur de 135 de milioane de lei, a declarat antreprenorul Cristian Erbaşu, în marja unei conferinţe organizate de Consiliul Concurenţei.
„Lucrările sunt în grafic. Momentan am avut 150 de milioane de lei bugetaţi pentru acest an. Avem lucrări de aproape 200 de milioane de lei. Prima fază va fi finalizată în acest an şi vom continua cu următoarele faze în funcţie de bugetele alocate de Guvernul României. Prima fază înseamnă ceea ce s-a început acum în zona dinspre Splai, dinspre Hanul lui Manuc şi acea parte dinspre râul Dâmboviţa unde era extrem de deteriorat, însă trebuie să continuăm şi să ne ducem şi spre zona metroului şi spre zona pasajului pentru a fi consolidate”, a afirmat acesta.
Erbaşu a precizat că, în cazul în care nu se vor mai aloca bani pentru restul lucrărilor, acestea se vor opri la această fază.
„Bugetul nu ajunge pentru finalizarea lucrărilor. Vom vedea la anul. Dacă nu ne alocă bani, evident că va trebui să ne oprim la această fază, dar avem promisiuni că această lucrare este prioritară pentru că e totuşi mijlocul Bucureştiului, este extrem de circulată zona, influenţează viaţa multor bucureşteni. Şi, odată începută, şi ştiţi bine în ce condiţii a fost începută, trebuie finalizată. Stadiul lucrării în momentul de faţă e undeva la 25% după cinci luni. (…) Există soluţii inclusiv de circulaţie a tramvaiului prin piaţă şi se analizează – mai mult ca sigur va avea traseu prin Piaţa Unirii”, a spus el.
În ceea ce priveşte facturile aferente lucrărilor, Cristian Erbaşu a menţionat că încă nu s-au plătit 135 de milioane de lei.
„Sunt restanţe, dar nu sunt foarte vechi. Facturile sunt la nivel de o lună, două. Valoarea este în jur de 135 de milioane de lei”, a arătat constructorul.

sursa: TVR Info