MAE a lansat site-ul oficial al Preşedintiei României la Consiliul Uniunii Europene

29.12.2018 - ”Ministerul Afacerilor Externe a lansat site-ul oficial al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, mandat pe care ţara noastră îl va prelua începând cu 1 ianuarie 2019. Pagina web, disponibilă la adresa www.romania2019.eu, în limbile română, engleză şi franceză, conţine informaţii utile pentru jurnalişti, publicul larg şi experţi în domeniul afacerilor europene”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.
Potrivit sursei citate, utilizatorii pot consulta, prin intermediul paginii, calendarul de evenimente pentru prima jumătate a anului 2019, Programul Trio-ului România-Finlanda-Croaţia (1 ianuarie 2019 – 30 iunie 2020), precum şi detalii privind arhitectura instituţională a Uniunii Europene. După data de 15 ianuarie 2019, pe pagina web va fi afişat şi Programul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.