Misiunea diplomatică română menţine legătura permanentă cu autorităţile italiene, competente şi întreprinde demersuri pe toate canalele disponibile, inclusiv prin cele 2 echipe consulare mobile (Ambasada României la Roma şi de la Consulatul General al României la Bologna), care se află la faţa locului şi acţionează coordonat în vederea obţinerii de informaţii cu privire la existenţa altor cetăţeni români, afectaţi de seism.
MAE reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 şi (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 şi (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 pe Richter a lovit centrul Italiei. Seismul a avut loc miercuri, la ora 03.36, ora locală, în regiunea Perugia, la o adâncime de numai 10 kilometri. În Roma, cutremurul s-a resimţit timp de aproximativ 20 de secunde, potrivit presei din peninsulă. Oraşele cele mai grav lovite din Italia sunt Accumoli, Amatrice, Posta şi Arquata del Tronto, a spus purtătorul de cuvânt al pompierilor italieni. Serviciul de Protecție Civilă din Italia a oferit primul bilanț neoficial: 120 de morți. 150 de persoane sunt încă date dispărute.