Mai multe tări europene reiau vaccinarea cu AstraZeneca

20.03.2021 - Mai multe ţări europene care suspendaseră vaccinarea cu AstraZeneca reiau astăzi imunizările cu acest ser. Pauza a luat sfârșit după ce Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că evaluările arată că vaccinul este sigur. S-a menționat însă că pe baza dovezilor existente, nu poate fi eliminată sută la sută o legatură între cazurile rare privind formarea unor cheaguri de sânge și vaccin. 
Germania, de asemenea, reia astăzi imunizarea anti-Covid cu vaccinul anglo-suedez AstraZeneca, după unda verde dată de autoritatea de reglementare europeană, care a anunțat că vaccinul e sigur și eficient.
Deocamdată, excepția la nivel european este Suedia, care a anunțat că are nevoie de mai mult timp de gândire.
Organizația Mondială a Sănătății a recomandat tot timpul continuarea folosirii serului Astrazeneca, dar experții săi au analizat cazurile de tromboze și embolii semnalate după administrare, iar astăzi își vor prezența concluziile.