20.05.2018 - Mașinile cu volan pe dreapta sunt pericole pe șoselele din România, mai ales când intră în depășiri, susțin tot mai mulți experți.
În aceste condiții, parlamentarii și specialiștii în condus defensiv vor să introducă reglementări stricte.
Nu toți șoferii susțin o astfel de inițiativă.
Încercările de până acum de a introduce restricții pentru conducerea mașinilor cu volan pe dreapta pe șoselele de la noi au fost sortite eșecului.Și polonezii au vrut să ia măsuri, dar Marea Britanie a invocat procedura de infrigement, așa cum a procedat în cazul Poloniei. Brexit-ul poate schimba însă situația.
Cei care au deja o astfel de mașină au la îndemână soluția conversiei, dar este costisitoare.
Statisticile Poliției arată că, în 90% dintre accidentele în care sunt implicate maşini cu volan pe dreapta, șoferii acestora sunt vinovați de producerea lor.
Anul trecut, în România erau înmatriculate 25 de mii de mașini cu volan pe dreapta. De patru ori mai multe decât în 2016.