Medici: Dieta mediteraneană luptă împotriva demenţei

Dieta mediteraneană este o „armă" mult mai eficientă împotriva demenţei, decât tratamentul medicamentos, au scris 11 medici de top într-o scrisoare adresată prim-ministrului al Regatului Unit și secretarului de stat pentru sănătate, informează The Telegraph.
Prin acest document, specialiștii le cer guvernanţilor să facă eforturi pentru a încuraja populaţia să urmeze un stil de viaţă sănătos și să se orienteze către o dietă bazată pe consumul de fructe și legume proaspete, ulei de măsline, pește și oleaginoase.
Unul dintre iniţiatorii demersului, dr. Richard Hoffman, subliniază importanţa adoptării unui regim alimentar mediteranean în scopul prevenirii incurabilei maladii care le răpește pacienţilor abilităţile mintale. În cercetările sale a descoperit o asociere puternică între urmarea unei astfel de diete și reducerea riscului declinului cognitiv. Din 12 studii analizate în acest sens, 9 au demonstrat că dieta mediteraneană a îmbunătăţit funcţiile mintale ale participanţilor, micșorând, totodată, pericolul apariţiei bolii Alzheimer.
„Sperăm că această criză poate fi privită ca o oportunitate pentru o schimbare reală a politicilor, mai degrabă spre o dietă mediteraneană, decât spre beneficiile dubioase ale majorităţii medicamentelor", au scris medicii în scrisoarea adresată guvernanţilor, citează Daily Mail.
Coordonatorul principal al demersului, dr. Simon Poole, este de părere că, pe lângă importanţa tratamentului acordat pacienţilor care suferă de tulburări de demenţă, investirea în educarea populaţiei cu privire la adoptarea unei diete sănătoase, care aduce beneficii majore și mai târziu în viaţă, este vitală.
„Factorii de decizie politică și publicul trebuie să cunoască faptul că o astfel de dietă (mediteraneană) nu are efecte secundare și este mult mai puternică decât beneficiul adesea dubios al multor medicamente", punctează unul dintre semnatarii scrisorii, dr. cardiolog Aseem Malhotra.
Demersul specialiștilor în medicină vine după ce raportul recent făcut public de Alzheimer Disease International avertiza că numărul pacienţilor care suferă de demenţă se va tripla până în 2050, atingând valoarea de 135 de milioane de cazuri la nivel global.