Metoda 'Accidentul', pe internet

04.11.2018 - Numit Vishing, noul mod de operare al escrocilor este foarte asemănător cu metoda ‘Accidentul’.
Primiți un telefon prin care sunteți anunțat că aveți un virus în calculator. Apelantul, care se recomandă a fi de la suportul tehnic Microsoft, se oferă să vă rezolve problema. Tot ce trebuie să faceți este să îi dați accesul la calculator. Pare a fi un noroc chior, dar niciun ajutor nesolicitat nu vine vreodată gratuit. Infractorii cibernetici vă vor banii și datele personale.
Unul din zece utilizatori de internet a pierdut bani în urma unor astfel de înşelătorii. Păgubiţii au pierdut chiar şi sute de mii de euro.
Singura limită este dată de banii disponibili în contul victimei. Afacerea este atât de profitabilă, încât escrocii se organizează în reţele de tip call-center de unde sună internauţii pentru a-i convinge să le dea datele.