Mii de oameni din comunitati izolate din Delta nu au energie electrica si apa potabilă de trei zile, în urma viscolului

20.01.2018 - De peste 48 de ore cei aproape 4.000 de locuitori din Sulina au rămas fără energie electrică, fără apă potabilă şi fără căldură, în urma viscolului, a declarat primarul Nicolae Răduş.
O altă comunitate izolată din Delta Dunării, Crişan, cu circa 1.200 de locuitori, nu are energie electrica sâmbătă, potrivit primarului Ilie Munteanu.
Nici comuna Maliuc, care numără aproape 1.000 de locuitori, nu are energie electrică de aproape trei zile. Sâmbătă, potrivit primarului Aurelian Sevastian, în satul reşedinţă de comună, operatorul regional de servicii de apă şi canalizare, a adus un generator pentru staţia de tratare a apei potabile, astfel că locuitorii au primit din nou apă potabilă.
Potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă de societatea Enel, şase grupuri electrogene sunt transportate pe Dunăre spre localităţi izolate.
Circa 12.000 de persoane locuiesc în cele şapte comune şi în oraşul Sulina din Delta Dunării. Aceste comunităţi sunt considerate izolate din cauza distanţei mari la care se află de municipiul Tulcea. Pentru a ajunge în municipiu, oamenii trebuie să utilizeze inclusiv mijloace de transport pe apă.