10.09.2017- ”Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în SUA - zona statului Florida că se constată o scădere a forţei vânturilor dezvoltate de uraganul Irma, aflat în prezent între Bahamas şi Cuba, fiind încadrat în categoria uraganelor de gradul 4, pe o scară de la 1 la 5, fiind considerat a avea efecte devastatoare. Urmărind traiectoria estimată a uraganului, se constată că pericolul maxim îl reprezintă momentul când acesta va atinge teritoriul SUA în sudul statului Florida, coasta estică a peninsulei fiind cea mai predispusă la efectele majore ale uraganului”, transmite biroul de presă al MAE.
Autorităţile locale americane au decretat evacuarea obligatorie a populaţiei din regiunile Monroe, Miami Dade, Broward, Palm Beach, Pinellas şi Florida Keys şi voluntară în o serie de alte regiuni din sudul Floridei. Potrivit estimărilor, vor avea loc inundaţii de amploare. De exemplu, în zona oraşului Miami nivelul apei va creşte cu 2-3 m, ceea ce va inunda o bună parte din oraş.
”Aeroporturile din zonă, respectiv Miami, Fort Lauderdale şi Orlando, vor fi închise începând de sâmbătă, 9 septembrie 2017, când efectele uraganului vor începe să fie simţite în zonă. Până atunci, companiile aeriene au crescut numărul de zboruri pentru a face faţă solicitărilor”, precizează sursa citată.
”Cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în aceste zone sunt sfătuiţi să acorde maximă atenţie anunţurilor autorităţilor locale şi să evacueze imediat zonele periculoase. De asemenea, persoanele care au cunoştinţă despre cetăţeni români aflaţi în stare de dificultate ca urmare a acestor condiţii speciale sunt rugate să contacteze Ambasada României la Washington pentru acordarea asistenţei necesare, în coordonare cu autorităţile americane locale”, avertizează Ministerul de externe.
Potrivit statisticilor autorităţilor americane, un număr de circa 35.000 de cetăţeni români sau de origine română, fiind statul cu cea mai numeroasă comunitate română din jurisdicţia ambasadei României şi a treia ca mărime din SUA.
”Solicitările de asistenţă consulară se pot face la numerele de telefon ale Ambasadei României în SUA, secţia consulară: +1202332392, +12023322935 sau +1202332858, precum şi la telefonul de urgenţă al Secţiei Consulare: +12024208350 (...) Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://washington.mae.roşi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare «Un SMS îţi poate salva viaţa!»”, informează MAE.