Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat un ghid cu tipurile de facturi utilizate în cadrul RO e-Factura

16.01.2025 - Ministerul Finanţelor şi Administraţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au elaborat un ghid care prezintă tipurile de facturi utilizate în sistemul naţional de facturare electronică RO e-Factura, informează ANAF într-un comunicat transmis joi.

Vezi ghidul

În plus, ghidul oferă detalii despre codurile de TVA şi regulile aplicabile facturilor în format electronic, conform legislaţiei din România.
Codificarea tipurilor de factură are un rol esenţial în cadrul RO e-Factura, deoarece asigură conformitatea cu legislaţia fiscală, facilitează procesul de audit şi raportare şi îmbunătăţeşte eficienţa contabilă, precizează ANAF.
„Acest ghid oferă o perspectivă asupra modului de utilizare a codurilor dedicate tipurilor de facturi, a diverselor categorii de TVA, precum şi a altor reguli de utilizare. Respectarea constrângerilor tehnice impuse de standardul de facturare SR EN 16931-1 este esenţială pentru validarea corectă a facturilor în sistemul electronic, evitând astfel erorile şi dublările neintenţionate”, arată comunicatul ANAF.

sursa: TVR