26.02.2025 - Pentru că România riscă să rămână fără miliarde de euro din PNRR, premierul Marcel Ciolacu îi cheamă pe rând pe miniştri la raport, iar discuţiile au început. E o încercare de a salva aceste fonduri pe care le-am putea pierde din cauza întârzierii reformelor. Reprezentanții Comisiei Europene au criticat Guvernul pentru restanțe. În martie, însă, România va renegocia ţintele asumate. Printre primii chemaţi la discuţii a fost ministrul Educaţiei.
Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării: Unele lucruri vor putea fi recuperate, va trebui însă să regândim întreaga funcţionare a acestor programe, altele sper să le putem trece pe alte fonduri europene, astfel încât să nu fim limitaţi de deadlineuri în 2026, luna august, iar altele le voi discuta cu premierul în funcţie de considerarea lor ca priorităţi naţionale, să le putem prinde pe bugetul de stat. În principiu, toate proiectele sunt foarte importante, nu aş vrea să renunţăm la niciun proiect, dar nici nu aş vrea să pun la risc finanţarea din PNRR prin faptul că în zona educaţiei ne-am angajat la prea multe lucruri pe care nu le putem duce la bun sfârşit. Nu vreau să dau vina pe nimeni, sunt ministrul Educaţiei îmi asum aceste proiecte, nu eu le-am început, nu eu le-am asumat, dar eu trebuie să găsesc o soluţie să continuăm cât mai mult din aceste proiecte.
sursa: TVR