Ministrul Mediului: Forma finală a unei noi taxe de poluare va fi găsită până la sfârșitul anului

07.09.2018 - Potrivit ministrului Mediului, specialiştii care lucrează la noua taxă de poluare iau în calcul nu numai norma de poluare, capacitatea cilindrică, ci toate componentele, "ca să nu avem niciun fel de problemă".
De asemenea, noua taxă va avea la bază studii şi măsurători făcute de Agenţia Naţională de Protecţia Mediului, de Institutul Naţional de Sănătate Publică, dar şi de specialişti din industria autovehiculelor şi de la RAR.
"Îmi doresc să nu mai existe pe drumurile patriei atât de multe maşini aduse din afară care poluează mult peste norme, care au norme de poluare 2, 3 sau 4. Cum este şi la plata deşeului pe care tu îl produci un tarif de salubrizare, aşa este şi în domeniul acesta de poluare: poluatorul plăteşte. Noi nu ne dorim şi nu vom scoate o taxă, să spunem de poluare, noi ne dorim ca acela care poluează să poată să plătească o contribuţie, dar să fim siguri că această contribuţie este elaborată aşa cum trebuie", a explicat ministrul Gavrilescu.