Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Am identificat zeci de colegi care au eliberat și peste 100-200 de concedii medicale într-o singură zi

04.07.2025 -  Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că raportul privind concediile medicale încă nu a fost finalizat, întrucât echipele de control continuă verificările în teren. Primele concluzii, obținute dintr-o analiză informatică, indică anomalii majore în eliberarea concediilor medicale, inclusiv cazuri în care un singur medic a emis peste 100 sau chiar 200 de concedii într-o singură zi.
”Tot ce pot să vă spun este că am identificat zeci de colegi care au eliberat mai multe concedii medicale, mai mult decât este posibil fizic într-o zi”, a spus ministrul Sănătății.
”Vorbim de situații în care au fost eliberate și peste 100-200 de concedii medicale într-o singură zi. Sunt din mai multe județe și nu este doar o specialitate implicată. Adică nu mă refer doar la medicii de familie. Sunt și medici de alte specialități, din ambulatorul de specialitate.”, a afirmat Rogobete.
Ministrul a precizat că, după finalizarea raportului Corpului de Control, vor fi propuse modificări legislative menite să reducă abuzurile. În vizor sunt în special concediile medicale din categoria „boală obișnuită” (cod 01), excluzând cazurile grave precum cancer, accidente vasculare sau alte urgențe medicale.
”Așa cum am spus, după ce avem toate cifrele și raportul final al corpului de control, vom interveni legislativ pentru limitarea și pentru schimbarea modului de acordare a anumitor concedii medicale. Și aici mă refer în special la cele din categoria 01 -boala obișnuită. Nu mă refer la cancer, AVC sau, mă rog, alte urgențe medico-chirurgicale sau boli cronice”, a declarat Alexandru Rogobete.
Întârzieri la plata medicamentelor compensate. Rogobete: „Sperăm ca până în septembrie să recuperăm”
Ministrul Sănătății a comentat și întârzierile de până la 90 de zile în plata medicamentelor compensate, generate de întârzierile din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„Situația plăților este în prezent la luna martie. În funcție de disponibilitatea financiară, sperăm să recuperăm aceste întârzieri. Sperăm că până în septembrie să ajungem la un nivel acceptabil”, a declarat Rogobete.
Întrebat dacă întârzierile ar putea afecta accesul pacienților la tratamente compensate, ministrul a dat asigurări că nu au fost semnalate cazuri de blocaj și s-a declarat optimist că furnizorii vor înțelege situația economică actuală.
„Mă bazez pe înțelegerea distribuitorilor, ținând cont de contextul financiar al țării”, a mai spus el.

sursa: TVR