Mobilizare de forte în Sinaia, după ce vijelia a devastat statiunea

11.07.2025 - Pompieri, salvamontiști, voluntari și militari ajută la curăţarea străzilor, aleilor și parcurilor unde s-au prăbușit zeci de copaci în Sinaia. Cei 16 oameni răniți în timpul furtunii sunt în stare stabilă. Alții, care au scapăt nevătămați, și-au văzut mașinile distruse, unele cu daună totală. Au fost avariate și clădiri, inclusiv din patrimoniul cultural al orașului. Specialiștii avertizează că pe masură ce schimbările climatice se accentuează, astfel de fenomene extreme, care au o mare forţa distrugătoare, devin tot mai dese.
Imaginile care ilustrează dezastrul care s-a abătut asupra stațiunii Sinaia par apocaliptice. Copaci uriași au fost pur și simplu smulși din rădăcină. Parcul Dimitrie Ghica a fost parțial devastat. Arborii prăbușiți au distrus complet zeci de mașini. 16 oameni au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale, la spital. Vântul a smuls și mai multe acoperișuri, inclusiv pe cel al gării. Oamenii nu își explică fenomenul.
Răniții, majoritatea străini, sunt acum în stare stabilă. Când a început furtuna, mulți dintre ei aflau pe Aleea Peleşului și în zona Mănăstirii. La spital a ajuns și șoferul unui microbuz peste care a căzut un copac.
Primăria Sinaia inventariază pagubele. În parc și pe străzi, voluntari, salvamontiști și militari curăță urmele furtunii. Sunt mulți copaci care trebuie tăiați și îndepărtați. În ciuda pericolului din parc, foarte mulți oameni au vrut să vadă cu ochii lor ce a rămas în urma furtunii.
Proprietarii mașinilor distruse pot face solicitare la primărie pentru despăgubiri, dacă vehiculele se aflau pe domeniul public.
Vlad Dinu, purtător de cuvânt, Primăria Sinaia: Cei care vor să depună la Primăria orașului Sinaia o solicitare pentru recuperarea unor pagube o pot face, însă va trebui să aflăm dacă acel copac este pe domeniu public sau a fost într-un domeniu privat.
Au fost probleme și la instalațiile de transport pe cablu din Sinaia.
Maria Floricică, director general, Transport Urban Sinaia: Am avut un total de aproximativ 50 de persoane la 1.400 și 2.000, evacuate pe cale rutieră. Această furtună are caracteristici de tornadă. Astfel de efecte pot avea loc la rafale de peste 130 km/oră.
Fenomenele extreme, așa cum a fost cel care a devastat Sinaia, sunt dovezi clare că încălzirea globală s-a accelerat, spun specialiștii.
Roxana Bojariu, climatolog: Nu e o simplă furtună. E foarte dificil să prinzi exact regiunile unde instabilitățile se concentrează foarte mult. Acest episod va fi studiat și de noi mai departe. Se accelerează această schimbare climatică. Deja, ca specialist, începi să ai sentimente de panică.
Daniel Diaconu, profesor, specialist în hidrologie: Am avut noroc că această masă de aer rece nu a fost foarte umedă și cantitatea de precipitații căzute nu a fost una foarte mare. Am văzut doar aceste rafale de vânt de viteze alarmante.
Și Ministerul Culturii a evaluat pagubele produse asupra patrimoniului cultural din Sinaia. Au fost avarii la Castelul Castelului Peleș, la Pelișor, dar și la Vila Luminiș – Casa memorială „George Enescu” din Cumpătu, unde doi brazi au căzut pe acoperiș.
Arborii din Brașov, verificați
Un scenariu asemănător celui din Sinaia, ar putea avea loc și în Brașov, unde peste 600 de arbori de pe muntele Tâmpa sunt în pericol să se prăbușească. Au stabilit specialiștii care au examinat copacii după ce un frasin a căzut peste două persoane aflate la plimbare, iar bărbatul a murit.
251 de arbori cu probleme se află în zona parcului, iar unii ar trebui tăiați urgent.
Florin Nan, Garda Forestieră Braşov: Din punctul nostru de vedere, al specialiștilor care am format această comisie, urgența este de grad zero.
George Scripcariu, primarul municipiului Braşov: Avem campanie de extracție a arborilor uscați și periculoși care sunt identificați. Tocmai pentru a preveni și a crea un front pentru campania de plantari din toamnă.
În zonă vor fi plantați copaci din specii mai rezistente la secetă și la schimbările climatice accentuate.

sursa: TVR