03.01.2018 - Printre proiectele asumate de „Comisia Centenar", condusă de academicianul Răzvan Theodorescu şi de Direcţia de Cultură a Primăriei Capitalei, se numără construirea unor statui cu principalele figuri ale Marii Uniri.
Răzvan Theodorescu, preşedintele Comisiei Centenar: „O statuie ecvestră a regelui Ferdinand, statuie care va fi aşezată în zona Pieţei Victoria. Va fi în Piaţa Universităţii vechiul monument de la începutul secolului XX a lui I.Brătianu.”
Monumentul I.C. Brătianu va fi construit în rondul de la Universitate, pe locul de unde a fost dezafectat în perioada comunistă. Valoarea construcţiei este estimată la 10 milioane de lei.
De asemenea, va fi construit un monument al generalului Henri Berthelot pe strada care îi poartă numele. Răzvan Theodorescu, preşedintele Comisiei Centenar: „Cele trei monumente de care v-am spus vor fi inaugurate până atunci. Există un proiect legat de regina Maria, dar încă nu s-au stabilit condiţiile de concurs.”