14.04.2023 - Prețurile alimentelor și altor bunuri și servicii au continuat să crească și în martie, chiar dacă și-au încetinit ritmul, față de luna februarie. În aceste condiții, mulți dintre români sunt nevoiți să pună pe mese mai puține bucate tradiționale sau chiar să renunțe la unele produse pentru că nu și le permit.
Alimentele au continuat să se scumpească de la începutul anului. În top sunt tocmai unele produse de bază. De exemplu, în martie, prețul zaharului a fost mai mare cu aproape 61%, decât în perioada similară anului trecut, iar cel al untului cu aproape 40%.
Ouăle, margarina, laptele și brânza au costat și ele cu peste 30% mai mult în comparație cu martie 2022, potrivit Instititului Național de Statistică.
Acum, în unele piețe, kilogramul de miel se vinde cu 40 de lei, iar cel de cozonac sau pască chiar și cu 70 de lei.
Comercianții pun scumpirile pe seama producătorilor. La rândul lor, producătorii susțin că au avut cheltuieli mai mari.