06.03.2018 - Legea a fost propusă de premierul de atunci al României, Vasile Lascăr, şi susţinută de primarul Capitalei, Barbu Ştefănescu Delavrancea „muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecînd la lucru în zori şi întorcîndu-se acasă noaptea, tîrziu”.
În 14 aprilie 1910, legea a fost modificată: se prevede repausul duminical şi în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale, cu excepţia instituţiilor statului şi a administraţiei publice.
Excepţie făceau brutăriile, care lucrau în toate zilele săptămînii pentru a vinde oamenilor pâine proaspătă.
În 6 iunie 1913, prin Decretul Regal 4.333, autorităţile au permis modificarea unui text prin care pâinea era scoasă de pe lista articolelor ce trebuiau consumate imediat şi, astfel, brutarii au putut beneficia de duminică liberă.
Dar, fiecare teritoriu avea legile lui. În Transilvania erau aplicate prevederile Legii XVII a industriei maghiare din 1884, un Cod al Industriilor, Comerţului şi Meseriilor.
În 1925 a apărut “Legea pentru reglementarea repausului duminical şi a sărbătorilor legale”, care obliga patronii să să acorde, pe lângă repausul duminical, încă 11 zile de repaus pentru sărbătorile legale.
În 24 iulie 1940 a fost adoptat “Decretul-lege pentru stabilirea regimului muncii în condiţii excepţionale”, o reglementare adoptată în contextul declanşării în Europa a celui de-al Doilea Război Mondial: ziua de lucru a fost mărită, iar dreptul salariaţilor la concediu de odihnă a fost suspendat. Peste un an a fost adoptat “Decretul-lege nr. 2741/1941 asupra regimului muncii în timp de război”, care interzicea orice încetare a lucrului în întreprinderile militarizate fără încuviinţarea comandantului militar al întreprinderii, iar, în cazul celorlalte întreprinderi, fără încuviinţarea inspectoratului de muncă. Excepţie, cazurile de forţă majoră, cu avizul conducerii întreprinderii.
În 14 aprilie 1910, legea a fost modificată: se prevede repausul duminical şi în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale, cu excepţia instituţiilor statului şi a administraţiei publice.
Excepţie făceau brutăriile, care lucrau în toate zilele săptămînii pentru a vinde oamenilor pâine proaspătă.
În 6 iunie 1913, prin Decretul Regal 4.333, autorităţile au permis modificarea unui text prin care pâinea era scoasă de pe lista articolelor ce trebuiau consumate imediat şi, astfel, brutarii au putut beneficia de duminică liberă.
Dar, fiecare teritoriu avea legile lui. În Transilvania erau aplicate prevederile Legii XVII a industriei maghiare din 1884, un Cod al Industriilor, Comerţului şi Meseriilor.
În 1925 a apărut “Legea pentru reglementarea repausului duminical şi a sărbătorilor legale”, care obliga patronii să să acorde, pe lângă repausul duminical, încă 11 zile de repaus pentru sărbătorile legale.
În 24 iulie 1940 a fost adoptat “Decretul-lege pentru stabilirea regimului muncii în condiţii excepţionale”, o reglementare adoptată în contextul declanşării în Europa a celui de-al Doilea Război Mondial: ziua de lucru a fost mărită, iar dreptul salariaţilor la concediu de odihnă a fost suspendat. Peste un an a fost adoptat “Decretul-lege nr. 2741/1941 asupra regimului muncii în timp de război”, care interzicea orice încetare a lucrului în întreprinderile militarizate fără încuviinţarea comandantului militar al întreprinderii, iar, în cazul celorlalte întreprinderi, fără încuviinţarea inspectoratului de muncă. Excepţie, cazurile de forţă majoră, cu avizul conducerii întreprinderii.
