01.07.2025 - Franţa a cunoscut duminică spre luni cea mai caldă noapte înregistrată vreodată într-o lună iunie, iar ziua de luni a stabilit de asemenea un record lunar, potrivit datelor provizorii comunicate luni seară de Météo-France, informează AFP.
”Noaptea care a trecut a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Franţa”, a declarat Matthieu Sorel, climatolog Météo-France, cu prilejul unei conferinţe de presă.
Indicatorul termic naţional nocturn, adică media temperaturilor măsurate în 30 de puncte reprezentative din Franţa continentală, a atins 20,2 grade Celsius, depăşind valoarea de 20,1 grade Celsius din 27 iunie 2019.
Pentru ziua de luni, 30 iunie 2025, ”indicatorul termic naţional de temperatură medie a atins valoarea provizorie de 28 grade Celsius, depăşind astfel valoarea cea mai ridicată înregistrată vreodată pentru o lună iunie, de 27,9 grade Celsius, tot pe 27 iunie 2019”, a adăugat el.
Franţa traversează începând din 19 iunie cel de-al 50-lea val naţional de caniculă din 1947 şi cel de-al 33-lea din secolul al XXI-lea, o consecinţă a schimbărilor climatice care sporesc intensitatea şi frecvenţa valurilor de caniculă.
sursa: TVR