În Republica Moldova, 41 de copii au participat la Festivalul tânărului predicator

02.07.2026 - Evenimentul a fost organizat în trei regiuni ale țării și le-a oferit celor mici ocazia să vorbească despre credință, slujire și să-L mărturisească pe Dumnezeu. 
În luna mai, copiii participanți la Festivalul Tânărului Predicator din Republica Moldova au prezentat mesaje despre dragostea lui Dumnezeu, puterea rugăciunii, ascultare, credincioșie și prietenia cu Isus. Cu emoție și curaj, fiecare copil a transmis o predică pregătită cu grijă, în fața părinților, mentorilor, pastorilor și membrilor comunităților locale.
Programul a fost înfrumusețat și prin momente muzicale deosebite, prin care copiii L-au lăudat pe Dumnezeu prin cântare. Pentru cei prezenți, întâlnirea a fost o încurajare și o dovadă că formarea spirituală poate începe de la vârste fragede.
Unul dintre reperele biblice ale programului a fost versetul din Ioel 2:28: „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa visuri, și tinerii voștri vor avea vedenii.” Organizatorii au exprimat recunoștință față de părinți, mentori, pastori și toți cei care investesc în creșterea spirituală a tinerei generații.
Prin astfel de întâlniri, copiii sunt încurajați să-și dezvolte darurile, să-și exprime credința și să fie o lumină pentru cei din jur.

redactor: Valentin Popescu