02.02.2026 - 3 miliarde și jumătate de euro va costa extinderea magistralei 4 de metrou din București, care va conecta nordul de sudul Capitalei. Astăzi a fost semnată proiectarea şi execuţia celui de-al doilea lot al acestui tronson. Lucrările ar putea începe într-un an şi ar trebui să fie gata în 2033. La Cluj, proiectul pentru metrou avansează mai lent decât se estima inițial.
Segmentul din magistrala de metrou 4 pentru care s-a semnat contractul de proiectare va face legătura între zona Eroii Revoluției și Gara Progresul. Peste 7 ani, bucureștenii vor putea circula de la gara Progresul la Gara de Nord. Pe extinderea M4, vor fi 14 stații de metrou pe o distanță de 11 km.
Extinderea magistralei 4 va traversa cartiere din sectoarele 1, 4 și 5. Și va genera aproximativ 5000 de locuri de muncă în timpul lucrărilor şi peste 900, după finalizare.
Cristian Erbașu, director general, constructor: Și alte magistrale vor putea deveni eficiente odată cu această magistrală, în momentul în care intregul oraș va putea fi conectat cu Gara de Nord și aeroportul, în acel moment și acea magistrala își va dubla existența prin existența acestie magistrale. Este un sistem integrat care va trebui finalizat cât mai repede.
Daniel Băluță: primarul sectorului 4: Lucrările propriu zis de execuție vor dura 10 luni. Sperăm că într-un an de zile, circa, să putem începe efectiv lucrările din mai multe puncte, pentru că aceasta este una dintre particularitățile acestui proiect. Doar extinderea M4 va aduce în 2040 58.6 milioane de călătorii pe an.
Lucrările continuă şi la Magistrala 6. În urmă cu 10 zile Scutul de forare „Sfânta Maria” a străpuns peretele viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, finalizând astfel al doilea segment de tunel. M6 va avea puțin peste 14 km, 12 staţii noi şi va conecta Gara de Nord cu Aeroportul Otopeni.
sursa: TVR Info