Nelu Tătaru: După o săptămână și jumătate numărul de cazuri va scădea, dacă oamenii vor respecta măsurile de protectie nou-instituite

04.08.2020 - Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, consideră că scăderea numărului de infectări zilnice cu virusul SARS-CoV-2 s-ar putea produce peste o săptămână şi jumătate, cu condiţia ca românii să respecte regulile impuse de autorităţi, inclusiv masca în spații deschise.
Într-o conferință de presă, la Galați, ministrul Sănătății a spus că numărul de azuri de COVID-19 ar putea să scadă peste cel mult o săptămână și jumătate.
Ţine foarte mult de comportamentul fiecăruia dintre noi. În măsura în care oamenii vor respecta măsurile de protecţie nou-instituite, inclusiv purtarea măştii de protecţie în aer liber, s-ar putea înregistra o scădere a numărului de îmbolnăviri. Asta ar însemna ca într-o săptămână şi jumătate să avem un platou urmat de o scădere a numărului de cazuri, a declarat, la Galaţi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
În caz contrar, spitalele vor fi foarte aglomerate, avertizează ministrul Tătaru.
Dacă nu vor respecta regulile, vom vedea de la o zi la alta un număr crescător de cazuri care vor sufoca unităţile medicale, în special Terapia Intensivă. Atunci va fi un pic mai dificil”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii s-a aflat în judeţul Galaţi pentru a inaugura două dispensare comunalei. La ceremonii Nelu Tătarul a fost însoţit de mai mulţi lideri liberali locali.

sursa: Mediafax