Nereguli descoperite de experţi în spitalele românești

23.01.2017- Una dintre cele mai mari probleme descoperite de experţii europeni este neraportarea infecţiilor intraspitaliceşti. Managerii se feresc să facă acest lucru pentru că se tem că nu mai primesc aceeaşi finanţare de la stat. Aşa se face că în România, rata infecţiilor raportate la nivel naţional este de numai 2,8%, în medie, în timp ce media europeană este de 5,7%. Alte nereguli găsite: spitalele sunt supraaglomerat şi lipsesc dezinfectanţii din holuri şi saloane.
La Spitalul de Pediatrie din Piteşti, specialişti au descoperit o situaţie interesantă. În urma controlului, au găsit o singură sticlă de dezinfectant care era ţinută în dulap, de frică să nu fie furată. În plus, spitalul nu are un epidemiolog, deşi primeşte până la 15.000 de pacienţi anual. S-au găsit, de asemenea, şi bacterii rezistente la antibiotic.
La Spitalul Universitar din Capitală, experţii au subliniat supraaglomerarea. Erau 1.200 de pacienţi internaţi, deşi spitalul are doar 1000 de paturi, ceea ce înseamnă o rată de ocupare de 120%. Şi aici apare o problemă a dezinfectanţilor, care erau doar în camera asistentelor. Spitalul are, în schimb, epidemiolog, microbiolog, specialist în boli infecţioase şi asistente experte în igienă.
La Spitalul Elias s-a găsit infrastructură învechită, dar acolo se fac teste săptămânal, există dezinfectanţi şi epidemiolog.
Experţii europeni ne recomandă să acordăm mai mare atenţie infecţiilor intraspitaliceşti, dar mai ales să le raportăm şi, recomandă de asemenea şi investiţii în infrastructura medicala.