17.09.2025 - Nicușor Dan și-a evaluat mandatul cu nota 7-8, folosind o analogie cu strategia de la olimpiadele de matematică, unde primele 35 de minute nu scria nimic și se gândea simultan la toate probleme. „Ca și la Olimpiade, să ne uităm la rezultate, stabilitatea coaliției și măsurile adoptate, deși imperfecte, nu au permis un derapaj periculos al deficitului. Mult timp în politica din România am mers la suprafața lucrurilor”, a declarat președintele Nicușor Dan pe 15 septembrie, la Antena 3 CNN.
Întrebat de ce își acordă doar nota 7-8 (spre deosebire de un elev de 10 sau olimpic de talie mondială), Nicușor Dan compară situația cu strategia sa de la olimpiade.
„Când mă duceam la Olimpiade, cam primele 45 de minute nu scriam nimic pe foaia aia de concurs. Mă gândeam simultan la toate problemele, vedeam care e mai grea și făceam o strategie despre cum să abordez. Cel mai intens era la sfârșit când redactam deja ce gândisem. Important este finalul”, a spus Nicușor Dan.
Aceeași strategie o aplica și în politică. În primele luni ale mandatului prioritățile au fost: o guvernare stabilă, esențială pentru creditarea României de către piața financiară, abordarea deficitului, pentru a evita o eventuală scădere a ratingului României și asigurarea unei bune reprezentări a României pe plan internațional.
surse: Antena3 CNN/ edupedu.ro