"Odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, plata taxei de paşaport, precum şi a tarifelor aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial, păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare, contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizaţiilor provizorii şi a permiselor de conducere se poate face prin internet banking, virament, mandat poştal sau în numerar", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
În cazul plăţii în numerar, contravaloarea acestor taxe nu se mai poate achita prin caseriile CEC Bank, informează sursa citată. Cei care vor să achite cash o pot face la caseriile unităţilor Trezoreriei Statului, caseriile Instituţiilor Prefectului (pentru paşapoarte), la ghişeele serviciilor publice regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Instituţiilor Prefectului şi prin mandat poştal.
Plata online se poate face de acum şi în sistem de internet banking, dar şi de la orice bancă unde persoana în cauză are deschis un cont bancar, "prin virament către contul unic deschis de către fiecare Instituţie a Prefectului."
În perioada imediat următoare, în Bucureşti, în şoseaua Pipera, va fi deschisă o nouă casierie a Trezoreriei Statului, aici putând fi achitată taxa pentru paşapoarte, mai precizează MAI.
Numărul contului IBAN, numărul codului fiscal, adresele trezoreriilor şi ale caseriilor instituţiilor prefectului unde se poate face plata în numerar se pot găsi, în perioada imediat următoare, anunţat pe site-ul fiecărei Instituţii a Prefectului.
"Pe documentul de plată vor fi înscrise următoarele informaţii: CNP-ul şi numele persoanei beneficiare a serviciului solicitat, contul IBAN, codul fiscal şi denumirea Instituţiei Prefectului unde va fi depusă cererea de eliberare a paşaportului, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau a altor documente, după caz, suma şi tipul de documente pentru a cărui contravaloare se încasează plata", se mai arată în comunicat.
În cazul paşapoartelor simple temporare şi a celor simple electronice, dacă plata pentru taxă s-a făcut online, la momentul depunerii cererii trebuie prezentat extrasul de cont, certificat de bancă. Dacă plata s-a făcut prin mandat poştal este necesar documentul doveditor al plăţii facturii emisă de oficiul poştal.
MAI precizează că actele şi termenele de eliberare ale documentelor rămân neschimbate.