Centrul pentru Controlul și Prevenţia Bolilor (CDC) din Statele Unite a raportat că peste 10.000 de copii americani, cu vârste de 2-3 ani, sunt trataţi pentru deficienţă de atenţie și hiperactivitate (ADHD) cu neurostimulente, în afara regulilor oficiale stabilite de pediatri.
Raportul s-a concentrat doar pe statul Georgia și doar pe copiii trataţi prin Medicaid, programul de sănătate oferit de stat familiilor și indivizilor cu venituri mici. Însă, având în vedere că rata incidenţei bolii în Georgia este tipică pentru statele americane, se poate estima că la nivelul întregii ţări, numărul copiilor trataţi depășește 10.000. Dacă ar fi luate în calcul și toate asigurările de sănătate private, acest număr ar fi probabil mult mai mare.
Bolnavii de 2 ani
Ghidul oficial al Academiei Americane de Pediatrie pentru diagnosticarea și tratarea tulbării nici măcar nu se adresează copiilor care au 4 ani sau mai puţin și cu atât mai puţin nu recomandă prescierea unor neurostimulente. Siguranţa și eficacitatea acestor medicamente nici măcar nu a fost fost studiată pentru grupe de vârstă atât de mici.
Cu toate astea, majoritatea copiilor diagnosticaţi sunt trecuţi automat pe metilfenidat (cunoscut ca Ritalin) sau pe amfetamine (Adderall), substanţe folosite pentru a calma hiperactivitatea și impulsivitatea, dar care pot avea ca efecte adverse suprimarea procesului de creștere, insomnii și halucinaţii.
Copiii sub vârsta de 4 ani nu sunt luaţi în considerare în acest ghid tocmai pentru că impulsivitatea și hiperactivitatea fac parte din procesul normal de dezvoltare al copiilor, fiind nevoie de mai mult timp pentru a vedea dacă chiar este vorba despre o tulburare.
Dr. Nancy Rappaport, psihiatru pentru copii și director al unor programe școlare pentru copiii dezavantajaţi din afara orașului Boston, precizează că și mediile în care cresc unii copii pot duce la comportamente ce sunt greșit diagnosticate ca ADHD, în special la copiii mici. Părerea ei este că ar fi aproape imposibil de găsit simptome destul de solide pentru a recomanda neurostimulente la o grupă de vârstă pentru care nu există studii ce privesc siguranţa și eficacitatea.
Ciclul medicamentelor în societate
Noile medicamente pentru tulburări psihiatrice au o modalitate de a-și crea singure o piaţă în care cererea este mereu în creștere. Zack and Casey Lynch sunt un tânăr cuplu care în 2005 au lansat NeuroInsights, o companie ce consiliază investitorii cu privire la dezvoltările de ultimă oră în domeniul știinţelor neurologice. Ei sunt de părere că de multe ori mai întâi ies pe piaţă medicamente ce alterează un set de comportamente nu tocmai optime, și abia după aceea apare și tulburarea care însumează acele comportamente. La fel, Ritalinul și Adderallul au făcut din ADHD o boală foarte cunoscută și supra-diagnosticată.
Leon Eisenberg, părintele care a reunit deficitul de atenţie și hiperactivitatea sub numele ADHD, a murit în 2009, la 87 de ani. Însă pe patul de moarte, cercetătorul a mărturisit că tulburarea este exemplul de bază pentru o boală „născocită”. Asta după ce Eisenberg a făcut o avere din cercetarea pe ADHD și a câștigat numeroase premii pentru munca depusă în analizarea tulburărilor la copii.
Înainte de această mărturisire, psihologul Lisa Cosgrove publicase în 2006 un studiu despre legăturile financiare dintre industria farmacologică și persoanele care au pregătit Manualul pentru Diagnosticarea Bolilor Mentale, un standard de referinţă pentru toţi doctorii americani. Studiul a scos la iveală faptul că fiecare membru al echipei primea bani de la cineva din industria medicamentelor.
Renumitul psiholog de copii Jerome Kagan, de la Universitatea Harvard, a explicat pentru Der Spiegel că „acum 50 ani, un copil care se plictisea la școală și deranja ora era considerat leneș. Acum spunem că suferă de ADHD. De accea a crescut numărul copiilor diagosticaţi.”
Asta nu înseamnă însă că nu există și cazuri reale, aduce aminte dr. Susanna N. Visser, care a supervizat cercetarea realizată de CDC. Problema este însă că aceste cazuri sunt mult mai puţine decât cazurile în care copiii sunt diagnosticaţi greșit din cauza părinţilor care sunt speriaţi de ce citesc în presă și care nu se descurcă cu un copil prea energic, și din cauza doctorilor care prescriu neurostimulente ca un automatism.
Alte tratamente eficiente, nonfarmacologice, sunt complet ignorate, spune ea.
Există un motiv și pentru asta. După cum arată și raportul CDC, incidenţa cazurilor este mult mai mare printre familiile sărace, în cămine monoparentale, unde nu există nici timp și nici bani pentru aceste metode alternative.
Pentru părinţii de culoare este o dublă problemă pentru că riscul ca un elev de culoare să fie dat afară de la școală este mai mare decât al unui copil alb, iar dacă acesta are și un comportament dificil, părintele va opta pentru o pastilă ce o primește prin Medicaid, decât să riște să piardă locul de la școală. Aceasta însă nu face decât să crească și mai mult piaţa pentru asemenea medicamente și să umfle buzunarele celor care au creat de la zero un sistem de îmbogăţire ce se închide într-o buclă, ei fiind și alfa și omega.
sursa: semneletimpului.ro
