Număr record de candidati înscriși la concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila''

17.07.2022 - Universitatea de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'' din Bucureşti înregistrează un nou record de candidaţi - 3.497 - la concursul de admitere care are loc astăzi.
UMF "Carol Davila" a scos la concurs 1.623 de locuri: 1.245 finanţate de la bugetul de stat şi 378 cu taxă.
Pentru cele 718 de locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.405 candidaţi (faţă de 2.337 candidaţi în 2021), pentru Facultatea de Medicină Dentară - 552 de candidaţi/215 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie 115 de candidaţi/120 de locuri, iar pentru Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (4 sau 3 ani de studiu) - 425 de candidaţi/192 de locuri, dintre care Asistenţă Medicală Generală - 268, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare medicală - 70, Tehnică dentară - 87.
Concursul se va desfăşura în mai multe spaţii din Capitală.
Candidaţii înscrişi pentru ocuparea locurilor scoase la concurs la Facultăţile de Medicină şi Medicină Dentară susţin concursul de admitere în spaţiile special amenajate din cadrul Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilioanele B1 şi B2), iar pentru Facultatea de Farmacie şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală, organizatorii le-au pus la dispoziţie candidaţilor spaţiile din cadrul Facultăţii de Farmacie, respectiv din Palatul Facultăţii de Medicină din Bucureşti.