Numărul zborurilor întârziate, aproape triplu fată de primul semestru din 2017

27.07.2018 - De la începutul anului, s-au înregistrat întârzieri record ale zborurilor din România. 502 curse au decolat cu un decalaj de peste trei ore, conform unui studiu realizat de o companie specializată în obținerea de compensații.
Sunt întârzieri similare în toată Europa. Numărul tot mai mare de pasageri, personalul insuficient și grevele sunt doar câteva dintre problemele raportate de companiile aeriene.
Pasagerii afectați de întârzierea sau anularea unui zbor pot cere companiilor aeriene, după caz, banii înapoi pe bilete și compensații de până la 600 de euro.
Dacă problema întârzierilor din transportul aerian nu va fi rezolvată, specialiștii dau ca sigură o scumpire a biletelor de avion.