O aeronavă TAROM a aterizat de urgentă pe aeroportul din Otopeni după ce comandantului i s-a făcut rău

26.03.2023 - Avionul decolase de la Timișoara, cu destinația Hurghada, Egipt.
Din cauza unei urgențe medicale a unuia dintre membrii echipajului de comandă, aeronava care efectua zborul RO 7673 pe ruta Timișoara-Hurghada a efectuat o aterizare de urgenţă, conform procedurilor standard în astfel de situații, a transmis compania TAROM.
La bord se aflau 184 de pasageri. "Siguranța acestora și a echipajului nu au fost puse în pericol nicio clipă", precizează TAROM.
Aeronava a aterziat în condiţii de maximã siguranţã pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, iar pilotul a fost preluat de către o echipă medicală.
"Zborul RO 7673 a decolat, apoi, în cel mai scurt timp către Hurghada - destinația finală, la ora locală 18.00. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă reamintim faptul că siguranța echipajelor și a pasagerilor TAROM a fost, este și va rămâne principalul nostru obiectiv", a mai precizat compania TAROM.