O dronă a explodat în Portul Constanța

06.06.2026 - Incident fără precedent în România după ce o dronă ucraineană a explodat în portul din Constanţa. Nimeni nu a fost rănit, dar deflagraţia i-a luat prin surprindere pe cei care se aflau în apropiere, inclusiv jurnalistul TVR care transmitea de la faţa locului. Mii de oameni au fost apoi evacuati de pe tot litoralul, inclusiv turisti, pentru ca Ucraina pierduse controlul asupra altor trei drone. Informaţii care au fost dezvăluite însă mult mai târziu. Controverse si explicaţii puţine şi întârziate din partea autorităţilor, după explozia dronei din portul Constanţa. Ucrainenii au fost cei care au anunţat că dronele le aparţin şi că au pierdut controlul asupra lor. Autorităţile române spun că au fost anunţate, dar prea târziu. Iar faptul că erau în total 4 drone a fost confirmat oficial de preşedintele Nicuşor Dan după ora 16.00, adică la 10 ore după ce prima dronă a fost văzută în port.
ACTUALIZARE Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, drona maritimă avea la bord o încărcătură de aproximativ 500 de kilograme de explozibil.
ACTUALIZARE Evacuarea preventivă a persoanelor aflate în zona litoralului Mării Negre din judeţul Tulcea a fost sistată, vineri după-amiază, după ce autorităţile au stabilit că nu mai există niciun pericol pentru populaţie, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

sursa: TVR Info