Lauren Thierry știe foar
te bine că, pentru un copil cu autism, un lucru atât de simplu precum a se îmbrăca poate fi o sarcină dificilă chiar și la o vârstă mare. Fiul ei, Liam, în vârstă de 17 ani, încă se mai luptă să învețe să se îmbrace singur. De dragul lui și al altor copii cu aceeași problemă, Lauren a creat o linie specială de haine.„Mulți oameni cu autism au probleme motorii care țin de mișcările de finețe, dar și de cele generale”, a explicat Lauren. „Știu că nu pare o problemă reală, însă atunci când copilul tău nu se poate îmbrăca, el nu poate nici să iasă din casă.” Gândul că nu va putea fi mereu alături de Liam pentru a-l ajuta a speriat-o pe Lauren, dar a și motivat-o.
Ideea liniei de haine i-a venit în timpul unui meci de baseball. Liam avea 11-12 ani ani pe atunci și avea nevoie la toaletă. S-a dus, desigur, la toaleta bărbaților. Singur. Însă când a ieșit de acolo avea pantalonii în vine, fiindcă nu reușise să își încheie fermoarul. Atunci Lauren s-a hotărât să deseneze chiar ea haine care să fie nu insipide și monocrome așa cum erau până atunci hainele sport pe care Liam le îmbrăca mai ușor decât pe cele elegante, ci să aibă și bun gust, dar să fie și simplu de îmbrăcat.
Fără pic de experiență în domeniul modei, mama lui Liam a reușit să creeze haine fără spate și față, fără nasturi, fără fermoare și fără șireturi, pe care le pot îmbrăca nu doar copiii autiști, ci orice persoană cu dizabilități cognitive și implicit probleme la îmbrăcat.
„În primul rând, ei merită să se poată îmbrăca și cu altceva decât tricouri și pantaloni lălâi de sport”, a explicat Lauren. „Acestea sunt haine bune de cumpărat de mame care știu că nu vor trăi pentru totdeauna. Sunt haine care îi vor lansa pe copiii lor pe traiectoria spre independență.”
Hainele create de Lauren mai au însă o particularitate. Unele dintre ele pot fi dotate cu dispozitive GPS, astfel încât părinții să își poată localiza cu ușurință copiii. Femeia spune că realizează că lucrul acesta ar putea deveni controversat, însă spune că, în același timp, ar putea salva viața unui copil. „Dacă ai simțit vreodată golul acela în stomac, gândindu-te «unde este copilul meu cu nevoi speciale, care nu poate vorbi și nici nu poate spune nimănui unde locuiește», vei înțelege.”
sursa: semneletimpului.ro
foto: nationswell.com
