25.02.2017- Sophia Chou, o cercetătoare de la Universitatea Naţională din Taiwan, specializată în psihologie organizaţională, a constatat, în urma unor cercetări îndelungate, că există şi indivizi care sunt atât optimişti, cât şi realişti în același timp, şi că aceştia tind să fie persoane de succes, informează Live Science. Descoperirea a determinat-o să se întrebe dacă optimismul şi realismul chiar sunt trăsături opuse, așa cum erau percepute până acum.
Utilizând chestionarele pentru determinarea personalităţii, cercetătoarea taiwaneză a intervievat 200 de absolvenţi de colegii şi universităţi din Taiwan, vrând să afle în ce măsură erau motivaţi de realitate ori de autoapreciere. În psihologia tradiţională se considera că o viziune mai realistă asupra vieţii este asociată cu o stare de satisfacţie mai scăzută şi cu un risc mai mare de depresie. Totuşi, Chou a constatat că optimiştii realişti reuşeau să fie fericiţi. Pentru a înţelege esenţa acestei realităţi, a studiat mai aprofundat personalitatea acestora.
În urma rezultatelor testelor, optimiştii au fost împărţiţi în două categorii: realişti şi idealişti. Optimiştii realişti tind să ţină seama de realitate, efectuând o evaluare mai profundă a situaţiei reale, în timp ce optimiştii idealişti tind să se autoaprecieze. În opinia lui Chou, aşa-numiţii „optimiştii realişti” au mari şanse de a dobândi succesul şi satisfacţia în viaţă.
Ea a observat că optimiştii realişti când se confruntau cu o problemă sau cu o provocare nu se resemnau să accepte situaţia, considerând că n-au de ales, ci se dovedeau creativi, explorând diferite posibilităţi şi identificând planuri de rezervă. Acest lucru îi determina să rămână calmi în ceea ce priveşte posibilităţile de rezolvare, chiar dacă se confruntau cu încercări dificile în prezent.
În concluzie, rezultatele sugerează că tipul optimistului realist şi cel al optimistului idealist nu doar că ar putea fi două tipuri de personalitate foarte diferite, ci și două abordări diferite ale vieţii și problemelor ei.
Studiul cercetătoarei din Taiwan nu este, însă, primul care ajunge la concluzii care sunt în contrast cu percepţii considerate universal valabile. În 2002, în Personality and Social Psychology Bulletin a fost publicat un studiu realizat de psihologi care urmăriseră vieţile a 1.215 de persoane ce fuseseră pentru prima dată evaluate în 1922, pe când erau copii. În mod surprinzător, cei care fuseseră descrişi, în copilărie, ca fiind veseli şi optimişti muriseră, în general, mai devreme decât participanţii mai rezervaţi din fire. Interpretând datele, autorii studiului au concluzionat că persoanele a căror fire jovială se vede încă din copilărie sunt mai predispuse să fumeze, să bea în exces şi să îşi asume tot felul de alte comportamente riscante. Argumentul cercetătorilor consta în faptul că optimismul lor înnăscut îi determină să abordeze situaţiile în mod simplist, să subestimeze pericolele şi, astfel, să se comporte mai puţin prudent. Practic, în opinia lor, deşi optimismul are efecte pozitive pe termen scurt, efectele pe termen lung ale firii optimiste sunt mai complexe.
Nu doar indivizii, ci și culturi diferite variază în nivelul lor de realism. De exemplu, psihologul britanic, Oliver James, a constatat că oamenii din China sunt mult mai realiști decât cei din SUA, conform unui studiu publicat de către PsychCentral. În opinia britanicului, acest lucru nu face din China o naţiune vulnerabilă din punct de vedere emoţional. Din contră, studiile sugerează că realismul chinezilor, comparativ cu atitudinea americanilor este mai puţin probabilă să stimuleze în mod fals stima de sine. Mai mult, este chiar mai probabil ca un chinez să fie mai responsabil decât un american atunci când lucrurile nu merg bine.
În consecinţă, numărul specialiștilor care încearcă să tempereze excesul optimismului debordant este în creștere. Un echilibru este solicitat și de mediatorul familiar Alison Patton, atunci când afirmă pe blogul ei din Huffington Post că „optimismul este minunat, obiectivele lui pot fi, uneori utile, chiar şi gândirea pozitivă are beneficiile ei. În opinia ei, problema este că „ne-am dezvoltat obiceiul de a supraevalua pozitivismul şi ne-am subevaluat negativismul”.
sursa: semneletimpului.ro
Utilizând chestionarele pentru determinarea personalităţii, cercetătoarea taiwaneză a intervievat 200 de absolvenţi de colegii şi universităţi din Taiwan, vrând să afle în ce măsură erau motivaţi de realitate ori de autoapreciere. În psihologia tradiţională se considera că o viziune mai realistă asupra vieţii este asociată cu o stare de satisfacţie mai scăzută şi cu un risc mai mare de depresie. Totuşi, Chou a constatat că optimiştii realişti reuşeau să fie fericiţi. Pentru a înţelege esenţa acestei realităţi, a studiat mai aprofundat personalitatea acestora.
În urma rezultatelor testelor, optimiştii au fost împărţiţi în două categorii: realişti şi idealişti. Optimiştii realişti tind să ţină seama de realitate, efectuând o evaluare mai profundă a situaţiei reale, în timp ce optimiştii idealişti tind să se autoaprecieze. În opinia lui Chou, aşa-numiţii „optimiştii realişti” au mari şanse de a dobândi succesul şi satisfacţia în viaţă.
Ea a observat că optimiştii realişti când se confruntau cu o problemă sau cu o provocare nu se resemnau să accepte situaţia, considerând că n-au de ales, ci se dovedeau creativi, explorând diferite posibilităţi şi identificând planuri de rezervă. Acest lucru îi determina să rămână calmi în ceea ce priveşte posibilităţile de rezolvare, chiar dacă se confruntau cu încercări dificile în prezent.
În concluzie, rezultatele sugerează că tipul optimistului realist şi cel al optimistului idealist nu doar că ar putea fi două tipuri de personalitate foarte diferite, ci și două abordări diferite ale vieţii și problemelor ei.
Studiul cercetătoarei din Taiwan nu este, însă, primul care ajunge la concluzii care sunt în contrast cu percepţii considerate universal valabile. În 2002, în Personality and Social Psychology Bulletin a fost publicat un studiu realizat de psihologi care urmăriseră vieţile a 1.215 de persoane ce fuseseră pentru prima dată evaluate în 1922, pe când erau copii. În mod surprinzător, cei care fuseseră descrişi, în copilărie, ca fiind veseli şi optimişti muriseră, în general, mai devreme decât participanţii mai rezervaţi din fire. Interpretând datele, autorii studiului au concluzionat că persoanele a căror fire jovială se vede încă din copilărie sunt mai predispuse să fumeze, să bea în exces şi să îşi asume tot felul de alte comportamente riscante. Argumentul cercetătorilor consta în faptul că optimismul lor înnăscut îi determină să abordeze situaţiile în mod simplist, să subestimeze pericolele şi, astfel, să se comporte mai puţin prudent. Practic, în opinia lor, deşi optimismul are efecte pozitive pe termen scurt, efectele pe termen lung ale firii optimiste sunt mai complexe.
Nu doar indivizii, ci și culturi diferite variază în nivelul lor de realism. De exemplu, psihologul britanic, Oliver James, a constatat că oamenii din China sunt mult mai realiști decât cei din SUA, conform unui studiu publicat de către PsychCentral. În opinia britanicului, acest lucru nu face din China o naţiune vulnerabilă din punct de vedere emoţional. Din contră, studiile sugerează că realismul chinezilor, comparativ cu atitudinea americanilor este mai puţin probabilă să stimuleze în mod fals stima de sine. Mai mult, este chiar mai probabil ca un chinez să fie mai responsabil decât un american atunci când lucrurile nu merg bine.
În consecinţă, numărul specialiștilor care încearcă să tempereze excesul optimismului debordant este în creștere. Un echilibru este solicitat și de mediatorul familiar Alison Patton, atunci când afirmă pe blogul ei din Huffington Post că „optimismul este minunat, obiectivele lui pot fi, uneori utile, chiar şi gândirea pozitivă are beneficiile ei. În opinia ei, problema este că „ne-am dezvoltat obiceiul de a supraevalua pozitivismul şi ne-am subevaluat negativismul”.
sursa: semneletimpului.ro
