Ordonanta care permite împușcarea mai rapidă a urșilor agresivi a fost aprobată de Guvern

22.07.2021 - Ordonanța de urgență care permite împușcarea mai rapidă a urșilor agresivi ajunși în intravilanul localităților a fost aprobată de Guvern. Va fi ultima metodă la care se va apela dacă nu se reușește alungarea sau tranchilizarea lor. A comentat subiectul la Telejurnal Cristian Papp, expert în carnivore mari și managementul ariilor protejate la World Wide Found Romania.
Decizia nu va mai fi luată la minister, ci de o echipă locală din care vor face parte primarul, jandarmul, medicul veterinar și paznicul fondului de vânătoare.
Eutanasierea sau împușcarea urșilor va fi posibilă în situații excepționale, bine stabilite, astfel încât să nu se producă abuzuri, spun reprezentanții Ministerului Mediului.
Asociațiile care apară drepturile animalelor și-ar mai fi dorit să aibă reprezentanți în echipele de intervenții, tocmai că să nu fie împușcați urși atunci când nu e cazul.
Unii primari din zonele afectate de atacurile urșilor spun că, din contră, ar trebui să fie lăsați să intervină mai repede și mai agresiv.
Și localnicii care stau cu teamă ca pot fi atacați vor și ei măsuri mai categorice.
Pe lângă ordonanță aprobată, ministerul Mediului a anunțat că are în derulare un proiect care include evaluarea populației de urși, montarea de garduri electrice în anumite zone și construcția unui sanctuar unde să fie mutate animalele care s-au obișnuit cu omul.
În plus, amenzile pentru cei care hrănesc animale sălbatice ar urma să se dubleze sau chiar tripleze, de la 3000-5000 de lei, cât sunt în prezent.