Papa Francisc a dat binecuvântarea ”Urbi et Orbi”. A făcut apel la încetarea focului în Gaza

31.03.2024 - Papa Francisc a cerut o încetare imediată a focului în Gaza și eliberarea tuturor ostaticilor israelieni, într-un discurs din duminica Paștelui catolic, deplângând suferința provocată de războaie, potrivit Reuters.
Peste un miliard de oameni din toată lumea sărbătoresc duminică Paştele Catolic. La Vatican, sute de credincioşi au participat la Slujba de Înviere la care a fost prezent şi Papa Francisc.
Suveranul Pontif a prezidat Sfânta Liturghie în Piața Sfântul Petru, plină de lume și împodobită cu flori, iar apoi a dat binecuvântarea și mesajul său „Urbi et Orbi” („Către oraș și lume”) de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru.
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, a avut o stare de sănătate precară în ultimele săptămâni, ceea ce l-a forțat în repetate rânduri să își limiteze discursurile publice și să anuleze angajamente, așa cum a făcut în Vinerea Mare, lipsind la scurt timp de la o procesiune la Colosseumul din Roma.
„Fac apel încă o dată ca accesul la ajutorul umanitar să fie asigurat în Gaza și fac încă o dată apel la eliberarea rapidă a ostaticilor capturați pe 7 octombrie anul trecut și la o încetare imediată a focului în Fâșie”, a spus el în discursul său Urbi et Orbi.
„Câtă suferință vedem în ochii copiilor, copiii au uitat să zâmbească în aceste zone de război. Cu ochii lor, copiii ne întreabă: De ce? De ce atâta moarte? De ce toată această distrugere? Războiul este întotdeauna o absurditate și o înfrângere”, a adăugat el.

sursa: TVR