Papa Francisc, aflat în convalescentă, va rosti binecuvântarea ‘Urbi et Orbi’ în Piata Sfântul Petru, în Duminica Paștelui

28.03.2025 - Papa Francisc, aflat în convalescență după o pneumonie severă care i-a pus viața în pericol, va rosti tradiționala sa binecuvântare ‘Urbi et Orbi’ în Piața Sfântul Petru în Duminica Paștelui, care este în acest an pe 20 aprilie, a anunțat joi biroul de presă de la Vatican, citat de AFP.
Vaticanul nu a precizat deocamdată dacă Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, va putea să prezideze celelalte celebrări pascale, o ipoteză puțin probabilă având în vedere programul foarte încărcat din Săptămâna Mare.
După cinci săptămâni de spitalizare în Roma, Papa Francisc s-a întors duminica trecută la Vatican, unde își va continua convalescența pentru cel puțin două luni, cu reabilitare motorie și respiratorie și fără activități publice.
Calendarul sărbătorilor liturgice pentru această perioadă, publicat joi de Vatican, include binecuvântarea solemnă ‘Urbi et Orbi’ (‘Către oraș și lume’), rostită de papă de la balconul Bazilicii Sfântul Petru în fiecare an în Duminica Paștelui.
Deși Vaticanul a confirmat celebrările din Săptămâna Mare, inclusiv Drumul Crucii lângă Colosseumul din Roma, nu a specificat cine le va prezida.
Biroul de presă de la Vatican a subliniat că eventuala prezență a Papei Francisc la aceste evenimente din Săptămâna Mare va fi decisă în funcție de evoluția stării lui de sănătate ‘din următoarele săptămâni’.
Papa Francisc poate să delege oficierea slujbelor și a ceremoniilor către alți prelați – de obicei cardinali – însă doar el poate rosti binecuvântarea ‘Urbi et Orbi’.
Vaticanul a confirmat, de asemenea, canonizarea italianului Carlo Acutis (1991-2006) pe 27 aprilie, deși nu a precizat deocamdată modul în care Papa Francisc va participa la acea ceremonie.
Prin această spitalizare recentă, în timpul căreia a fost aproape să-și piardă viața de două ori, potrivit medicilor săi, liderul spiritual al celor 1,4 miliarde de catolici din lumea întreagă s-a confruntat cu cea mai gravă problemă de sănătate după alegerea sa ca papă în 2013. 

sursa: Adevărul