Papa Francisc începe vizita în Irak, în condiții de maximă securitate

05.03.2021 - Papa Francisc începe astăzi o vizita istorică în Irak. Este primul Suveran Pontif care merge în aceasta țară răvășită de războaie și terorism.
Papa Francisc a spus că vrea să meargă în Irak pentru a-și exprima solidaritatea cu comunitatea creștină, tot mai restrânsă din cauza terorismului islamist. Vizita se desfășoară în condiții de maximă securitate, deoarece situația din Irak este extrem de tensionată.
Potrivit unor surse italiene, în delegația de presa care îl însoțește nu au fost acceptați decât jurnaliști vaccinați anti COVID. În ajunul vizitei, Papa Francisc le-a transmis irakienilor un mesaj video.