Papa Francisc va efectua un pelerinaj de pocăintă în Canada

18.07.2022 - Călătoria pe care Papa Francisc o va efectua în Canada săptămâna viitoare va fi un „pelerinaj de pocăinţă”, a declarat duminică Papa Francisc, care şi-a exprimat speranţa că vizita sa va ajuta la vindecarea „răului îndurat”, comis împotriva indigenilor de către preoţii şi călugăriţele Bisericii Romano-Catolice aflaţi la conducerea şcolilor rezidenţiale unde aveau loc abuzuri, informează Reuters.
Călătoria va avea loc în perioada 24-30 iulie şi va include cel puţin cinci întâlniri cu nativi canadieni. Papa Francisc şi-a luat angajamentul că îşi va cere scuze pe teritoriul lor de origine pentru rolul Bisericii în şcolile sancţionate de stat, care au căutat să elimine culturile indigene.
„Din păcate, în Canada, mulţi creştini, inclusiv unii membri ai ordinelor religioase, au contribuit la politicile de asimilare culturală care, în trecut, au dăunat grav, în diferite feluri, populaţiilor native”, a spus papa Francisc în discursul său săptămânal adresat duminică celor prezenţi în Piaţa Sf. Petru.
Aproximativ 150.000 de copii au fost luaţi cu forţa din casele lor. Mulţi au fost supuşi la abuzuri, violuri şi malnutriţie în ceea ce Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere a numit în 2015 „genocid cultural”.
Scopul declarat al acestor şcoli, care au funcţionat în Canada în perioada 1831-1996, a fost de asimilare a copiilor indigeni. Acestea au fost conduse de culte creştine în numele guvernului, majoritatea de către Biserica Catolică.